OARE…

Ianuarie 28, 2006

Cand privesti in urma, la cele indurate, poate nu in asa masura precum se descriu unele cazuri, eu simt ca sunt dator cu ceva celor care se afla acuma acolo. Da acolo, asha spun caci nici nu doresc sa numesc locul unde sunt sortiti unei lupte intense cei care sunt adusi.

Nici o fericire, cat de mare si infinita nu ma poate dezbate de acest gand, de idea ca ceva totusi ramane imperfect in existenta aceasta. Imi aduc aminte acea poveste cu satul prosper pe baza unui copil care sufera pentru fericirea altora. E un caz similar, desi poate fiecare trebuie sa sufere precum I sa dat sau dupa faptele sale trecute. Precum urechea care a fost racita devine sensibila la frig, asha si inima mea care a trecut prim multe, nu doreste si nici nu poate sa distruga acele urme ale trecutului care sunt asemenea unei cicatrice dupa o lupta crancena care a avut loc demult.

De unde apare aceasta sensibilitate la imperfectiunea existentei care ne inconjoara? Oare suferinta este unica ei sursa? Oare nu vine ea din bucurie, din fericire, din viata buna si plina, din lux, la urma urmei? Oare nu vine din glumele si nepasare? Oare cunoasterea rationala nu ofera immense posibilitati de a cunoaste, oare ce nu ii ajunge, ce-I lipseste? Oare omuciderea si sangele trebuie sa demonstreze memoriei necessitatea irepetabilitatii?

De ce eu nu pot trece pe alaturi de durere fara sa ma chinui singur pe mine, sa raspund simultan la el, parca participand la durere? Oare durerea este un narcotic de care nu pot scapa? Oare reactia este prea vehementa? Poate eu sunt cauza emotivitatii mele sporite? La ce imi ajuta? De ce trebuie sa o indur? Trebuie oare sa nu raspund, sau sa raspund la acea durere intr-un alt mod? Care atunci ar fi modul de exprimare a mea la vederea durerii, mai ales a inocentei in durere asemenea unui copil care sufera pentru ceva ce nu cunoaste?

Totusi nici un fir de par nu cade fara vre-o cauza, deci intotdeauna este ceva, este un scop al existentei, dar care depinde totusi si de mine, caci eu pot fi cel care poate fi sensibil si in acelasi timp asemenea unei petre. Alinarea durerii este o posibilitate a existentei, este o reducere a imperfectiunii, dar este si ceva foarte necesar. In acest caz urmeaza ca existenta este cu mult mai complexa de cum noua ne pare.


Despre retrairea greselioir

Ianuarie 19, 2006

///////////////////////
vavik(a scris) 18 ianuarie, 15:19
„Citeodata facem gresheli pe care pe urma le amintim ca ceva foarte rushinos shi care nici nu trebuie sa fie amintite, dar totushi sunt.
Noapte inainte de culcare deseori imi amintesc de ele.Interesant care-i scaparea?

Retrairea nu ajuta la schimbarea faptelor din trecut. Ea doar ne incatuseaza si atunci se distruge viitorul. Daca vom fandi permanent la aceasta atunci ne autodistrugem.”
///////////////////////

Trebuie sa tii minte ca intotdeauna vor fi posibilitati in viitor de a „indrepta” faptele rele din trecut. Nu este necesar ca aceasta sa fie numaidecat acea persoana care a sufert, ci poate fi alta, si nu este necesar ca „indreptarea” sa fie exact asa cum crezi tu sau cum ai facut tu in trecut.

Este importanta starea spiritului si dorinta de a schimba lucrurile si nu retrairea sau alte emotii ce impiedica.

Practic vorbind, acele ganduri au doua componente care trebuie distinse, una este legata de gandire si ata de emotivitate. Ele se cresc una pe alta. Cand una apare, cealalta vine imediat. In acest caz ele trebuie stopate ca sa nu apara in gandire sau emotii, adica este necesar un control asupra acestor ganduri si semotii particulare.

In al doilea rand incearca sa le curmezi atunci cand ele doar apar si nu atunci cand esti coplesit de ele, cand ele iti manipuleaza vointa. A curma inseamna a spune „NU” si a nu le alimenta mai departe cu ganduri si emotii.

In al treilea rand nu incerca sa/ti aduci aminte de ele, caci atunci cand iti adunci aminte ele se ridica asemenea unei furtuni. E ca si cum ai spune, nu lua bila cea fierbinte in mana ca te vei frige, ci uitate la ea de la distanta. Adica tu stii, intuiesti ca asta e bila sau problema, insa nu o abordezi detaliat.

In al patrulea rand abordarea probleme este posibila DOAR atunci cand acele amintiri nu te mai coplesesc ca inainte si nu au acel efect devastator asupra vointei.

//5, Trebuie sa incerci de multe ori ca sa mentii un calm sufletesc cand apare asa ceva. In acel moment gandeste ca va veni momentul pentru a schimba lucrurile. Sigur ca in acelasi timp tu trebuie sa faci ceva pentru aceasta (o atitudine pro-schimbare este destul de buna). Dac esti adanc religios atunci cauti iertare, daca nu, fa iertarea prin fapte.

Stii acest fel de porbleme seamana cu situatia cand sufletul bate la usa constiintei, tuk-tuk, si tu incepi sa intuiesti acele batai ca chemare spre schimbare. Sigur ca trebuie sa intelegi ca schimbarile pe care ti le doresti nu pot fi realizate intr-o zi, si acesta poate servi ca un argument pentru a le schimba pe viitor, fara sa retraiesti prea tare. Dar daca vei uita de schimbari, atunci reamintirea se va ivi, astfel facandu/te sa te simti incomod sau distrus sufleteste. Deci trebuie cu incetul sa schimbi ceva si noteaza aceasta ca sa vezi progresul.

Nu uita ca in primul rand trebue sa devii stapanul emotivitatii tale referitor la problema data, Aceasta inseamna ca trebuie sa nu reactionezi emotional desi a venit gandul. Chiar in acel moment de venire a gandului spune „STOP” emotiei. Nu gandi ca vei reusi din prima incercare, dar face sa te birui pe tine. Cineva a spus ca adevaratul luptator nu este cel care a invins 1000 de dusmani pe campul de lupta ci cel care sa invins pe sine (adica a devenit stapanul sau).

//12, La ce/ti trebuie lectii de yoga daca poti si singur sa incerci. Unde ve-i gasi Maestru la noi in republica care nu te va pune sa stai in cap sau pe o ureche si nu va dori banii tai in forma de plata pentru lectii?

Inchipuieti ca vine cineva in casa ta si te apuca si te chinuie. Desi el este puternic, totusi, cu timpul, poti sa exersezi sa-l intalnesti la usa, fiind intotdeauna de veghe, si sa nu-i permiti sa intre. Nu uita ca el actioneaza asemenea unui robot programat, si nu se schimba precum tu poti sa te schimbi prin acumularea experientei in lupta.

Imagineazati ca ceva te chinuie si tu, desi spui NU, esti coplesit de acel ceva, simtind cum devii neputincios in fata emotiilor. Fiind rastignit de ele, totusi gandeste de perioade cand tu erai puternic, cand constiinta le domina. Aceasta poate sa te incurajeze. „Povtorenie – mati ucenia” 🙂
Adica spune NU permanent.